Cele mai accesibile și căutate domenii la început de carieră
Perioada aceasta atipică pentru noi a venit cu incertitudine și multe întrebări legate de viața noastră profesională.
Dacă ești la începutul carierei poate te întrebi dacă mai există programe de internship sau care sunt rolurile la care poți să aplici fără experiență anterioară, iar dacă ești în căutarea schimbării domeniului profesional, te gândești cum să-ți pui în valoare abilitățile pe care le-ai acumulat deja într-un alt domeniu.
Pentru cei aflați între decizii, am creat un ghid – Academia Start-Restart cu resurse utile atunci când nu știi de unde să începi sau unde să continui și am aflat de la partenerii cu care lucrăm care sunt domeniile și rolurile active pentru care nu este necesară multă experiență profesională /pentru care poți aplica chiar dacă nu ai experiență profesională mai mare de 1 an.
- Programe de Management Trainee – pentru cei care finalizează acum facultatea
Dacă ești proaspăt absolvent de facultate și ești la începutul carierei tale – îți recomandăm să aplici la un program de Management Trainee. Majoritatea multinaționalelor oferă programe de Management Trainee în diferite domenii prin care îi ajută pe candidați să dobândească în mod accelerat cunoștințe de business și să îi pregătească pentru roluri manageriale.
De obicei, procesele de recrutare pentru aceste poziții sunt mai complexe, tocmai pentru a găsi acei candidați capabili să se dezvolte într-un ritm accelerat.
Pro Tip: În Academia Management Trainee powered by Coca-Cola HBC poți găsi mai multe informații despre programul oferit de ei.
- Vânzări
Activitatea de vânzări este una dintre cele mai dinamice și îți oferă posibilități de creștere și dezvoltare rapidă, asigurându-ți și un venit constant. Majoritatea rolurilor de vânzări au și componentă de comision oferit în funcție de performanța avută.
Un rol de vânzări poți găsi aproape în orice industrie și domeniu, trebuie doar să descoperi ce ți se potrivește ție cel mai bine: de la call-center, la agent de asigurări, broker imobiliar sau reprezentat de vânzări în office sau pe teren. Aici poți găsi toate rolurile de vânzări disponibile pe Jobful.
Pro Tip: Dacă vrei să pui bazele unei cariere în domeniul vânzărilor, îți recomandăm să parcurgi Academia Sales Fundamentals powered by Orange. Dacă răspunzi și la testele oferite în cadrul academiei, ai toate șansele să ajungi pe lista scurtă a celor de la Orange.
- Customer Service
E domeniul cel mai accesibil pentru cei cărora le place să găsească soluții și să ajute oamenii. Dacă știi și o limbă străină, deja ai un avantaj în plus. Cele mai căutate limbi străine sunt Engleza, Germana și Spaniola.
Roluri de customer service poți găsi aproape în orice domeniu: de la telecomunicații, la outsourcing, asigurări sau industria de bunuri de larg consum.
Aici găsești toate rolurile deschise în domeniul de Customer Service.
- Financiar
Dacă ești o persoană analitică, cu atenție la detalii și interes ridicat pentru cifre, calcule și analiză de business, o carieră în domeniul financiar poate fi cea mai potrivită pentru tine – poți începe ca analist financiar, analist de date, consultant junior în audit sau taxe.
Totuși, diploma obținută în domeniul economic sau financiar este importantă pentru a obține un astfel de rol.
Pro tip: Pe Jobful ți-am pregătit și o Academie de Finance Fundamentals powered by KPMG în care te poți familiariza cu cele mai importante concepte din domeniul financiar și chiar să obții un rol la ei în echipă dacă răspunzi corect la întrebările din teste. Și dacă vrei să aplici direct la un rol – aici găsești toate rolurile deschise în domeniul financiar – în bancă sau în orice altă industrie. Uită-te după Accounts Payable și Accounts Receivable pentru un rol de început.
- Java Developer & Software Engineer
Chiar dacă nu ai terminat o facultate tehnică, dar ai o gândire analitică și ești pasionat/ă de tehnologie și tot ce se află în spatele ei, poți lua în considerare să îți dezvolți abilitățile de programare de la 0 – Java, Python, C++ și multe altele.
E un profil la mare căutare și multe companii au început să angajeze oameni care și-au dezvoltat aceste cunoștințe independent, prin cursuri și proiecte, chiar dacă au terminat altă specializare și au lucrat în alte domenii. Poți găsi toate rolurile din IT Software aici.
Acestea sunt principalele domenii pe care le poți accesa fără studii specifice în domeniu și pentru care există în acest moment multe roluri disponibile pe piață.
Cu siguranță vei putea găsi ceva potrivit pentru tine și nu uita, pentru mai multe Tips&Tricks de cum să faci alegerea potrivită, accesează Academia Start-Restart.
Te așteptăm să-ți completezi profilul pe www.jobful.io și să dai un start sau restart în carieră alături de cele peste 250 de companii care își caută viitorii colegi pe Jobful.