Abilități dezvoltate de acasă, într-un context social nu tocmai potrivit
Fie că erai obișnuit cu lucratul de acasă, fie că acest lucru este o noutate pentru tine, perioada aceasta vine cu multe provocări, dar și cu multe oportunități de… dezvoltare accelerată.
Fiecare dintre noi avem două opțiuni acum – să o lăsăm mai ușor și să așteptăm să treacă această perioadă sau să ne continuăm activitatea, să căutăm noi soluții și să ne adaptăm. Noi zicem că ar fi bine ca toți să alegem a doua opțiune și să fim atenți cum această perioadă ne dezvoltă și mai mult.
Ce abilități ne dezvoltăm lucrând de acasă
- Adaptarea
Pentru mulți, totul s-a întâmplat peste noapte. Dintr-o dată a trebuit să ne găsim un loc de unde să lucrăm în casă, să ne instalăm tool-uri noi pentru a colabora cu colegii, să ne planificăm și viața personală cu toate schimbările ce au apărut în ea. Pentru alții a presupus schimbarea strategiei de business peste noapte, la trecerea în online a activităților planificate offline, la a face în 3 zile ce era planificat pentru peste câteva luni și făcea parte din “strategia companiei de digitalizare în următorul an”.
Toată această experiență ne va ajuta să ne dăm seama cât de rapid ne putem adapta la un ritm de viață cu totul nou. Și că suntem capabili să generăm soluții la care nu ne-am fi gândit și să acționăm mai rapid decât ne-am planificat.
- Creativitatea
De la unde să îți așezi biroul, la ce să mănânci pe parcursul zilei. Într-o notă mai serioasă, neavând toate instrumentele cu care eram obișnuiți, schimbând procesele și modul de a face lucruri, mintea noastră intră într-un proces de generare de idei noi, din ce în ce mai creative.
Pro tip: Păstrează-ți abilitatea aceasta de a căuta soluții noi și după ce lucrurile revin la normal.
- Abilitatea de a evita distragerile
Cred că mulți s-au plâns cel puțin o dată de zgomotul de la birou și că nu pot să fie productivi pentru că sunt distrași de prea multe persoane. De la caz la caz, și acasă întâmpinăm tot felul de provocări. Fie că sunt copiii, părinții, animalele de companie sau zecile de mesaje pe care le primim constant, cu siguranță avem parte de alte tipuri de distrageri acasă – ceva nu stă bine pe masă, ar mai trebui să faci curat, s-a lansat o știre interesantă, s-a terminat mașina de spălat sau ți s-a făcut foame și nu ai nimic pregătit (și nici cine să-ți livreze sau de unde să cumperi).
Pentru că soluția de a-ți pune căștile pe urechi și ignorarea celorlaltor lucruri nu va mai funcționa – vei începe fie să fii mai tolerant cu ce se întâmplă în jurul tău, fie să găsești modalități noi de a le evita, dar cu siguranță îți vei dezvolta și autodisciplina și planificarea.
- Autodisciplină și planificare
Tu o să îți stabilești ritmul de lucru și oricât de tentat vei fi să faci cu totul altceva – nu va funcționa mult timp. Și tot tu vei avea de recuperat sau de pierdut. Autodisciplina este pentru mulți cea mai mare provocare când vine vorba de lucrat de acasă, dar dacă suntem atenți la câteva lucruri, vom putea să o dezvoltăm rapid.
Vei ajunge să îți planifici mesele (și să le pregătești din timp), să le faci un program copiilor dacă ești părinte, să oprești notificările de la telefon într-un anumit interval pentru a te putea concentra, să știi cum să îți organizezi task-urile pentru a fi eficient.
- Abilitățile de comunicare verbală (și în scris)
Comunicarea nonverbală joacă un rol important în modul în care comunicăm și ne ajută să interacționăm. Dar ce ne facem când doar auzim o voce la telefon sau niște fețe ușor blurate în conferință? Ne adaptăm. Ne creștem abilitatea de a asculta, de a ne da seama când este momentul oportun să intervenim și de a ne face vocea auzită și de a ne exprima direct punctul de vedere (fără a aștepta ca altcineva să observe că nu suntem de acord cu o anumită propunere sau că avem ceva de spus).
Cu mail-urile și toate platformele sociale cred că suntem cu toții familiarizați, însă ne ajută și aici să fim mai atenți pentru că tot ce se rezolva înainte vorbind cu colegul de birou, se rezolvă acum printr-un mesaj pe Slack, Skype sau orice altă platformă de comunicare.
- Răbdarea
Pentru când pică netul sau se blochează conferința. Pentru atunci când vrem să ne spunem ideea, dar mai încep și alte 3 persoane să vorbească în același timp.
- Orice abilitate ne dorim
Pentru că există e-learning și nenumărate materiale de învățare, pe orice subiect ne dorim.
Noi pe Jobful avem deja o serie de Academii în care îți poți dezvolta și testa unele dintre cele mai importante abilități soft – Teamwork & Colaborare, Adaptabilitate, proactivitate, planificare, Gândire critică și integritate, Inteligență emoțională și Leadership.
Cu siguranță ne vom dezvolta multe alte abilități în această perioadă și o să ne cunoaștem mai bine, deși nu o să ne fie ușor în fiecare zi.
Dă-ne de veste aici ce abilități noi ți-ai dezvoltat tu – de la cele mai hazlii la cele mai serioase, suntem curioși să le aflăm.